RAPORT DE DEZVOLTARE
DURABILĂ 2018-2020

CONSUM RESPONSABIL DE ALCOOL,
STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Fiind pe deplin conștienți de responsabilitatea noastră ca lider de piață de a conduce prin exemplu, am transformat sustenabilitatea în baza strategiei noastre de grup și suntem pregătiți să ne intensificăm eforturile pe viitor. Trebuie acționat în mod responsabil ca o companie de încredere în toate operațiunile noastre și de-a lungul lanțului de valoare, precum și ca actor de încredere la nivel național și în cadrul comunităților în care activăm.

Calea noastră către sustenabilitate este întărită de viziunea Grupului Asahi.Având la bază Principiile de sustenabilitate, viziunea ne ghidează spre crearea de valoare oriunde ne desfășurăm activitatea, ținând cont și adresând impactul asupra mediului, oamenilor și comunităților, inclusiv sănătatea acestora și consumul responsabil de alcool.

Alături de factori ca ponderea populației supraponderale și obeze, lipsa activității fizice și consumul de tutun, consumul de alcool este unul dintre factorii determinanți pentru sănătate, cu implicații majore asupra sănătăţii generale a oamenilor.

Atât volumul, cât și frecvența consumului de alcool pot afecta sănătatea și relațiile sociale, iar un motiv major de îngrijorare este în prezent consumul dăunător de alcool.

În 2019, la nivelul UE, unul din douăsprezece oameni consumau zilnic alcool și aproape unul din cinci au avut un episod de consum intens de alcool cel puțin o dată pe lună. În același timp, ușor peste 1⁄4 din populația UE nu a consumat deloc alcool. Ca și companie producătoare de băuturi alcoolice, suntem conștienți că produsele noastre îi pot aduce pe oameni laolaltă și crea ocazii sociale memorabile, dar și că uneori, pot contribui la comportamente iresponsabile.

Date fiind toate motivele de îngrijorare sociale și medicale asociate consumului excesiv de alcool, responsabilitatea noastră directă este de a reduce obiceiurile de consum dăunător de alcool și de a promova un stil de viață sănătos în rândul consumatorilor noștri, perceput ca atare și exprimat de către părțile interesate în timpul consultărilor interne și externe.

Respectăm reglementările, politicile, standardele din industrie și angajamentele internaționale relevante pentru a ne asigura că activitățile noastre de marketing și comerciale sunt responsabile și transmitem clienților noștri informații adecvate, precum și mesaje de responsabilitate cu privire la consumul de alcool.

Abordarea noastră față de comportamentul responsabil de marketing și comercial este descrisă în secțiunea Marketing și Etichetare Produs.Urmăm principiile și politicile Grupului Asahi cu privire la consumul responsabil de alcool, disponibile pe pagina de internet a companiei în vederea asigurării transparenței și conștientizării în rândul angajaților și consumatorilor.

Politicile acoperă următoarele aspecte:

1. Conștientizare și acțiuni ale angajaților;
2. Reducerea și prevenirea situațiilor cauzate de obiceiurile inadecvate de consum de alcool;
3. Activități de marketing responsabile;
4. Transmiterea de informații adecvate;
5. Colaborarea cu părțile interesate;
6. Dezvoltarea de produse inovatoare.

Ne concentrăm pe programe de prevenire a consumului de alcool, transparente și responsabile față de clienții noștri și pe crearea de opțiuni de consum de băuturi noi și mai sănătoase, fie ele produse fără alcool sau cu conținut scăzut de alcool. Cele mai importante programe de prevenţie sunt cele care au ca scop prevenirea consumului de alcool la volan și a consumului de alcool de către minori. De asemenea, derulăm campanii de descurajare a consumului dăunător de alcool care poate fi un factor agravant pentru problemele de sănătate sau poate conduce la comportamente sociale negative. Pentru a preveni consumul de alcool în rândul minorilor, am demarat un parteneriat cu Federația Organizațiilor Non-Guvernamentale pentru Copii (FONPC) și cu Centrul Step by Step.

În cadrul programului “Părinți eficienți, copii fericiți”, părinții au beneficiat de consiliere și sfaturi parentale de la experți în psihologia copilului. Lectorul implicat în program acordă sprijin profesorilor şi părinților în gestionarea problemei consumului de alcool de către minori. Am colectat feedback de la participanți prin intermediul formularelor de feedback și am adaptat conținutul cursului în consecință. Pentru a satisface nevoile specifice ale părinților și profesorilor, temele seminarului sunt actualizate anual.
În 2019, pentru a preveni fenomenul conducerii în stare de ebrietate, am dezvoltat o nouă versiune a aplicației Zero la Mie, care permite utilizatorilor să estimeze timpul necesar nivelului de alcool din sânge să ajungă la 0 ‰, ulterior consumului de alcool.

Am decis să relansăm aplicația pe baza rezultatelor din studiul “Atitudini sociale privind riscul în trafic 2018” efectuat împreună cu Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Studiul a indicat faptul că un procent ridicat de șoferi conduceau chiar și după consumul de alcool.

Pagina noastră de internet dedicată www.desprealcool.ro reprezintă o sursă constantă de informații cu privire la consumul responsabil de alcool. Pagina este și o resursă care încurajează un stil de viață sănătos oferind sfaturi de nutriție și sănătate mentală din partea unor experți.

Monitorizăm în permanență rata de descărcare și utilizare a aplicației Zero la Mie și indicatorii cheie de performanță stabiliți pentru platforma noastră de consum responsabil de alcool www.desprealcool.ro.

Evaluăm calitatea conținutului aplicației pe baza reacțiilor şi a gradului de implicare a utilizatorilor. Cei care doresc să ne contacteze cu privire la abordarea noastră pentru consumul responsabil de alcool, o pot face pe emailul de contact disponibil pe pagina de internet. Activitățile de marketing responsabil sunt la fel de importante atunci când discutăm de consumul responsabil de alcool și stilurile de viață sănătoase.
La ora actuală, 100% dintre etichetele noastre și comunicarea despre produse alcoolice includ mesaje de responsabilitate referitoare la consumul alcoolului de către minori, conducerea în stare de ebrietate sau consumul de alcool de către gravide. De asemenea, toate etichetele noastre includ informații cu privire la aportul caloric al produsului, iar pe ambalajul secundar am inclus informații nutriționale.

Aceleași informații sunt disponibile publicului online pe www.desprealcool.ro. Rezultatele pozitive în demersul de reducere a obiceiurilor neadecvate de consum alcool și promovare a unui stil de viaţă sănătos sunt amplificate ca rezultat al eforturilor conjugate.
Drept urmare, cooperăm cu alte companii și asociații comerciale din industria băuturilor alcoolice.

 

Împreună cu Asociația Berarii României am derulat mai multe proiecte pentru prevenirea consumului de alcool de către minori și a conducerii în stare de ebrietate. În 2018 și 2019 sub sloganul “O mamă la nevoie se cunoaște – fii ca o mamă pentru prietenii tăi – Fără alcool la volan!” campania a informat cu privire la riscurile consumului de alcool la volan mai ales prin activările din media online și din offline organizate de către Poliția Română.

Campania a avut și o ediție de Crăciun în 2018 când utilizatorii au fost încurajați să descarce un “filtru mamă” și să le spună prietenilor să nu conducă după ce au băut alcool. În 2019, în cadrul campaniei educaționale integrate “Alcoolul nu te face mare”, industria berii, autoritățile publice, școala și familia au lucrat împreună pentru a lupta împotriva consumului de alcool de către minori. Proiectul a constat în mai multe întâlniri cu psihologi derulate în 7 licee din țară și a atins direct 735 elevi. Mesajele educative ale campaniei sunt disponibile pe pagina www.alcoolulnutefacemare.ro. Inspirându-ne clienții să consume mai puțin, dar mai bine, îi ajutăm să facă alegeri responsabile și să ne folosească produsele ca o parte plăcută a vieții lor.

Drept urmare, continuăm să inovăm și să ne dezvoltăm portofoliul de produse cu conținut scăzut de alcool sau fără alcool, oferind consumatorilor noștri mai multe opțiuni care se potrivesc diferitelor gusturi. Mai multe informații privind planurile noastre pentru berile fără alcool sunt disponibile în secțiunile Prezența pe piață și Marketing și Etichetare Produs.

Produsele noastre se adresează tuturor adulților; astfel, responsabilitatea noastră de a promova un comportament de consum responsabil de alcool nu se oprește la clienți. Ne concentrăm, de asemenea, pe angajații noștri, adresându-ne acestora cu mesaje specifice și sprijinindu-i la dezvoltarea de comportamente specifice. Când se alătura organizației, toți noii angajați parcurg cursul de Comportament și comunicare pe teme de alcool (Alcohol Behaviour and Communication Training (ABC)) cu privire consumul responsabil de alcool. Toți angajații reparcurg cursul o dată la trei ani prin eLearning, ultimul astfel de curs fiind derulat în 2019.

Toți angajații au acces la Politica de pe Intranet privind alcoolul și drogurile, care definește cadrul de comportamente la care ne așteptăm față de consumul de alcool, atât la locul de muncă, cât și în cadrul relațiilor de afaceri derulate în numele companiei.

În plus, politica include și un instrument de auto-evaluare dezvoltat de Organizația Mondială a Sănătății pentru identificarea tulburărilor asociate consumului de alcool. Pentru cei implicați în activități de marketing derulăm cursul Alcohol Intelligence Quotient Policy (AIQ), care include linii directoare cu privire la mesajele de responsabilitate de inclus în comunicarea noastră.

 

MARKETING ȘI
ETICHETAREA PRODUSELOR

Etichetarea face obiectul reglementărilor UE din 2011. Deși aceste cerințe au caracter obligatoriu pentru producătorii de bere și alte băuturi alcoolice care conțin peste 1,2% ABV, aceștia sunt încurajați să furnizeze informații în mod voluntar, cum ar fi valorile energetice sau nutriționale.

Conform Forumului UE pe Alcool și Sănătate, producătorii de bere din Europa și-au luat angajamentul de a lista informațiile nutriționale, răspunzând astfel așteptărilor consumatorilor și, prin auto-reglementare, depășind obligația legală. Ca lider de piață, cu canale de distribuție care acoperă întreaga țară și având vizibilitate la nivel național, știm că impactul nostru este unul semnificativ.

Pentru a fi complet responsabili pentru acest impact, respectăm cele mai stricte reguli de comportament responsabil, ceea ce se reflectă și asupra etichetării și publicității produselor noastre.

Toate activitățile noastre de marketing au impact asupra clienților noștri, drept urmare depunem eforturi pentru a le câștiga încrederea printr-o comunicare transparentă și responsabilă. În afara respectării legilor și reglementărilor locale, urmăm Politica privind comunicarea comercială dezvoltată de Grupul Asahi Breweries Europe care stabilește standardele consecvente pentru marketing-ul mărcilor noastre.

Contribuim, de asemenea, la noi inițiative și cooperăm cu companiile omoloage și asociațiile comerciale ale producătorilor de alcool. Acțiunile noastre au ca scop asigurarea unei decizii informate a clienților noștri, influențarea consumului responsabil și la evitarea incidentelor de non-complianță în comunicare.

Pilonul sistemului nostru de auto-reglementare este Politica privind Comunicarea Comercială, pe care o îmbunătățim în mod continuu prin consultarea părților interesate de pe piață sau ori de câte ori noi reglementări devin aplicabile pieței. Politica a fost actualizată la sfârșitul anului 2018 pentru a include recomandări privind băuturile fără alcool.

Implementarea politicii este verificată de Comitetul nostru de complianță în vânzări și marketing (Sales and Marketing Compliance Committee) în întâlniri săptămânale și este dublată de un sistem online de aprobări privind materialele de comunicare de marketing și marketing comercial. Comitetul include angajați cu expertiză diferită cum ar fi Legal, Corporate Affairs, Dezvoltare durabilă, Marketing.

Activitățile noastre de comunicare sunt aliniate Principiilor Alianței Internaționale pentru consum responsabil de alcool (IARD), și recent-lansatelor Principii digitale de ghidaj. Angajamentele IARD includ recomandări pentru marketing, ambalaje, producție, vânzări și acțiuni responsabile pentru a preveni consumul dăunător de alcool.
Așa cum s-a menționat anterior, pe lângă informațiile obligatorii din punct de vedere legal cu privire la etichete, din 2021 vom amplasa în mod voluntar pe ambalajele băuturilor alcoolice trei avertismente cu privire la consumul dăunător de alcool.

În plus, din 2016, informațiile nutriționale și ingredientele sunt disponibile atât pe toate etichetele, cât și online (https://desprealcool. ro/totul-despre-bere/), un demers voluntar ce are ca scop respectarea Angajamentului Mândru de fi sincer al Berarilor Europei: https://beerwisdom.eu/.

Alte documente pe care le respectăm în mod voluntar sunt Codul de comunicare comercială al Asociației Berarii României și ‘Regulile de comunicare comercială responsabilă pentru bere’, integrate în Codul de practică în publicitate dezvoltat de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC). În cele din urmă, avem o Politică pentru social media care stabilește regulile pentru acțiuni și activități responsabile în această direcție.

Pentru a reduce la minimum riscurile asociate comunicării în marketing60, efectuăm cursul Alcohol Intelligence Quotient (AIQ) cu angajații și partenerii de afaceri implicați în activitățile de marketing, pentru o mai bună înțelegere a politicilor și codurilor companiei, precum și un curs ABC pentru toți noii angajați din companiei sau din agenții.

Eficacitatea măsurilor noastre se reflectă în numărul de reclamații privind comunicarea din marketing.
În ultimii 15 ani Ursus Breweries a dat dovadă că face publicitate responsabilă, și suntem angajați să respectăm politica industriei berii și a Grupului nostru cu privire la Codurile de comunicare comercială.

* În 2018 am înregistrat o reclamație privind inconsecvența informațiilor cuprinse în Regulile unui concurs dintr-o campanie de marketing. Am fost sancționați în urma acestei reclamații.

INVESTIȚII ÎN COMUNITATE
& PARTENERIATE LOCALE

Ca și companie care depune eforturi pentru dezvoltarea durabilă, trebuie acordată atenție tuturor staheholder-ilor noștri, iar comunităților în care ne desfășurăm activitatea nu sunt o excepție. Drept urmare, pe lângă valoarea pe care o aducem prin locurile de muncă create și contribuțiile la bugetele locale ale comunităților în care ne desfășurăm activitatea, depunem eforturi pentru a satisface așteptările societății în ansamblu.

Considerăm că inițiativele construite gândindu-ne la oameni și pentru beneficiul societății per ansamblu sunt cele care rezistă în timp. Astfel, ținem cont de nevoile comunității și acționăm ca partener pentru autoritățile locale, ONG-uri și membrii comunității pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a tuturor celor implicați.

Cauzele pe care le sprijinim reprezintă soluții la problemele comunității locale identificate și rezolvate de către membrii acesteia, uneori cu sprijinul voluntar al angajaților noștri. În același timp, activitățile în care decidem să ne implicăm sunt relevante pentru identitatea atât a afacerii noastre, cât și a comunității în cauză.

Fiind parte din comunitățile unde ne desfășurăm activitatea, încercăm să contribuim la bunăstarea și dezvoltarea oamenilor, sprijinind inițiativele locale. În același timp, ne implicăm în campaniile naționale, mai ales atunci când apare o nevoie de ajutor majoră și urgentă.

Un astfel de exemplu este pandemia din 2020. Ca răspuns la o criză mondială care a avut efecte la toate nivelurile, inclusiv la cele național și local, am lansat un parteneriat cu Crucea Roșie din România, susținut de marca Timișoreana. Prin acest parteneriat, am donat 1 milion de lei pentru echipamente medicale într-un efort de a lupta cu pandemia. În același timp, marca Timișoreana a lansat inițiativa “#SeparatiDarImpreuna”, care a încurajat cetățenii să doneze prin SMS pentru aceeași cauză. Românii au contribuit cu aproape 200.000 de lei prin campania noastră.
Aspectele ce țin de sănătate au fost abordate prin sponsorizări pentru Asociația “Daruieste Viata” (2019) care a derulat proiecte de reabilitare a unor centre oncologice și pentru Fundația “Hospice Casa Sperantei” (2020) pentru a oferi servicii de îngrijire paleativă pacienților. Suntem parteneri pentru comunitate în momente de criză, dar și în momente bune. Sprijinim evenimente emblematice și facem sărbătoarea posibilă, încheind parteneriate cu autorități locale. Dintre exemple enumerăm parteneriatul cu municipalitatea din Brașov din 2018 până în 2020 pentru evenimente locale sau parteneriatul ‘Berăria culturală’ din Cluj- Napoca, în cadrul căruia am sprjinit dezbateri și conferințe locale pe teme culturale.

Preocuparea noastră pentru protejarea mediului și promovarea reciclării se reflectă în proiectele secundare pe care le sprijinim. Prin programele noastre inovative de reciclare în cadrul celor mai mari festivaluri muzicale din țară, cum ar fi UNTOLD, Neversea, Oktoberfest sau alte evenimente locale, identificăm modalități de a transforma distracția într-o oportunitate de a învăța despre mediu și reciclare (peste 2.000 de kg de aluminiu colectate).

Pentru a aduce oamenii și mai aproape de natură am creat 12 „Locuri de relaxare Ciucaș” în cadrul mai multor comunități locale, unde oamenii se pot bucura de momente de relaxare în natură, împreună cu familiile și prietenii lor. Prezentul cu care ne confruntăm ridică provocări mai mari ca niciodată, de aceea în timp ce contribuim la dezvoltarea sustenabilă a României, avem nevoie să cooperăm mai bine cu partenerii noștri: furnizori, clienți, autorități locale, comunități, dar și mediul academic pentru rezultate pozitive.

Construind pe baza culturii noastre de a aduce oamenii laolaltă, suntem implicați în numeroase parteneriate strategice dezvoltate în timp. Unul dintre aceste parteneriate se concentrează pe educație, un domeniu care necesită sprijin continu la toate nivelurile și în toate comunitățile în care suntem prezenți.

 

Învățământul terțiar în România (unul dintre indicatorii de progres monitorizați prin SDG 4 – Calitatea învățământului) continuă să fie mai scăzut decât media înregistrată la nivelul UE. În 2020, 24,9% din populația României cu vârste cuprinse între 25 și 34 aveau educație terțiară, comparativ cu cu 40,5% la nivelul UE61. Acest aspect este vital pentru angajarea pe poziții care necesită abilități specializate și competențe dobândite exclusiv prin învățământ superior.

Ca răspuns la așteptările comunităților locale în care ne desfășurăm activitatea, am decis să ne implicăm la acest nivel al sistemului de învățământ. Am văzut potențialul unei astfel de implicări pentru încurajarea gradului de pregătire a elevilor și a proaspeților absolvenți, ca angajați potențiali pentru compania noastră.

Programul fanion al implicării noastre în învățământ este programul de burse Ursus Breweries. Numit ‘Studenți pentru comunitate’, programul a demarat cu un parteneriat cu Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca și s-a extins gradual către alte universități din țară. Am ales universitățile ținând cont de prezența noastră în acele orașe și în funcție de profilurile tehnice care ar putea oferi o bază potențială de candidați pentru compania oastră, mai ales pentru partea de producție și cea comercială. Astfel, au rezultat parteneriate cu universități din București, Timișoara, Cluj, Galaţi și Buzău, și, de asmenea, cu liceele cu profil tehnic din Buzău.

În fiecare an am oferit aproximativ 40 de burse pentru universități și 10 burse pentru licee. Toate bursele sunt oferite pe o perioadă de 9 luni. Bugetul anual total se ridică la aproximativ 155.000 lei.

Procesul de selectare a candidaților este derulat anual de universitate / liceu independent de Ursus Breweries și se bazează pe următoarele criterii de eligibilitate: elevi din primul an de masterat (pentru programele de masterat de 2 ani) și studenții din anul 2 sau 3 (pentru specializările de 4 ani), elevi de liceu; doar elevii cu medii anuale de minim 8; elevi implicați în ONG-uri; elevi implicați în proiecte cu beneficiu pentru comunitate; elevi cu un istoric academic bun dovedit printr-o scrisoare de recomandare de la un profesor.

Lista finală a elevilor/ studenților care primesc burse este transmisă Ursus Breweries pentru ca aceștia să poată fi recrutați în cadrul programului de trainee. Acesta este un program care se concentrează pe elevii din ultimul an de studii, proaspeții absolvenți și studenții la masterat. Obiectivul său global este de a oferi formare profesională pentru tinerii aflați la început de carieră, pentru un posibil rol viitor în cadrul companiei.

Pe lângă burse, de-a lungul anilor, o parte a programului a constat în organizarea unor serii de evenimente dedicate elevilor / studenților și / sau cadrelor didactice. Fie în discuții despre cariere sau schimb de experiență, studenții și profesorii au avut ocazia să interacționeze cu specialiști și top manageri Ursus Breweries, să pună întrebări și să împărtășească cunoștințe din practică, ce le-ar putea îmbunătăți performanța ca elevi / studenți sau profesori.

Canalele de feedback cu partenerii noștri din aceste programe sunt întotdeauna deschise astfel încât să ne putem adapta circumstanțelor, dacă acestea se schimbă și să păstrăm relevanța programelor. Proiectele noastre vor continua să se concentreze pe piețele interne și pe toate comunitățile relevante pentru sustenabilitatea globală a afacerii noastre.

 

FACILITAREA LEGĂTURILOR
DINTRE OAMENI

În afara ambițiilor stabilite cu privire la protecția mediului, protejarea și dezvoltarea oamenilor noștri, protejarea și promovarea drepturilor omului de-a lungul lanţului de aprovizionare, ne-am angajat să contribuim la dezvoltarea comunităților locale în care ne desfășurăm activitatea și la întărirea colaborării cu parteneri locali. Compania noastră joacă un rol important în a aduce clienții laolaltă și în crearea de momente plăcute pentru aceștia.

Ducem această filosofie mai departe aducând oamenii laolaltă pentru a se ajuta reciproc, iar o modalitate de a face aceasta este prin inițiativele de voluntariat care completează eforturile noastre de implicare comunitară.

Atât oamenii din comunitate, cât și angajații noștri beneficiază de pe urma acestor activități.

Ca și companie interesată de creșterea sustenabilă, în strânsă legătură cu oamenii și mediul, obiectivul nostru este de a descoperi metode de a rezolva probleme locale folosind cunoștințele și spiritul
civic ale angajaților noștri. Drept urmare, activitățile de voluntariat sunt concepute pentru a satisface nevoile identificate în comunitate de către angajații noștri.

În 2018, colegii noștri au participat la diverse acțiuni de voluntariat:
• au donat sânge pentru Centrele de transfuzie de sânge din București și Buzău,
• împreună cu Asociația Edulier au pregătit provizii pentru iarnă, pentru persoanele în etate,
• au oferit cadouri de Crăciun copiilor,
• au donat cărți,
• au redirecționat 2% din impozitul pe venit diferitelor ONG-uri,
• au plantat arbori,
• au reabilitat centrele Funației ”Pentru Voi” din Timișoara, unde locuiesc persoane cu dizabilități,
• au oferit mese calde într-un centru pentru bătrâni și persoane vulnerabile din Cluj- Napoca.

În 2019, angajații noștri și-au oferit sprijinul unui centru de noapte din Timișoara și au ajutat la servirea de mese calde beneficiarilor. În Cluj-Napoca, ei au gătit pentru oamenii nevoiași alături de Fundația “O masă caldă”. Colegii noștri din Brașov au plantat puieți într-o zonă muntoasă. Angajații noștri din București au contribuit la conservarea naturii prin plantarea de arbori în comuna Tinosu, județul Prahova și la curățarea de deșeuri în Parcul Național Văcărești. Ei au donat sânge și au oferit daruri copiilor prin campania ShoeBox.

În 2020, din cauza pandemiei, am ales siguranța angajaților înaintea celorlalte. Unele dintre proiectele ce implicau grupuri mari de oameni au fost puse în așteptare, încercând să identificăm modalități de a face voluntariat de la distanță. Cu sprijinul Asociației ViitorPlus prin proiectul lor “Adoptă un copac”, angajații noștri au avut posibilitatea de a comanda și planta copaci individual.

Drept urmare, 110 colegi au plantat peste 750 de copaci. Colaborăm constant cu părțile interesate din comunitățile în care suntem prezenți pentru a identifica noi oportunități de voluntariat și a le adapta pe cele aflate în desfășurare. Feedback-ul partenerilor noștri ne ajută să ne îmbunătățim activitatea de voluntariat și să o facem mai valoroasă pentru comunitate.

Ca organizație prețuim puterea de a rămâne conectați și punem mare accent pe crearea de oportunități pentru ca oamenii noștri să se reunească, să împărtășească experiențe și să se simtă bine împreună.

În 2018 și 2019, anterior pandemiei, oamenii noștri au avut numeroase oportunități de interacțiune față-în-față prin conferințe, întâlniri lunare tip Town-Hall la sediul central, întâlniri trimestriale în fabricile de bere, petreceri de Crăciun în toate locațiile, precum și picnicuri cu familia organizate de Ursus Breweries, activități de voluntariat și multe altele.

Ei s-au putut bucura de o bere și o gustare după muncă, în timpul ieșirilor regulate Happy Pubs.

În 2020 contextul pandemiei a adus noi provocări, astfel încât am creat oportunități pentru ca oamenii noștri să rămână conectați prin Town-Hall-uri online, transmisii live, conferințe de vânzări, folosind intranetul pentru interacțiuni regulate, cum ar fi sărbătorirea reușitelor, prin programele noastre de recompensare & recunoaștere.

Începând din 2021 vom urma strategia de voluntariat a grupului Asahi, RE:CONNECTION62. Abordarea ne ve ajuta să facem o diferență și să ajutăm oamenii și comunitățile pentru a se reconecta la niveluri diferite, implicând totodată angajații.

Direcţiile principale vor fi ‘Alimentație’ și ‘Mediu’, acolo unde organizația poate contribui cu eficacitate prin cunoștințele și experiența ei, și ‘Ajutor în caz de calamitate’, pentru situațiile de urgență.