RAPORT DE DEZVOLTARE
DURABILĂ 2018-2020

CELE MAI IMPORTANTE
REZULTATE DIN 2020

Mesajul
președintelui

Dorința de a reduce amprenta de carbon, totodată maximizând impactul nostru pozitiv, este la fel de naturală pentru Ursus Breweries precum ingredientele din berile noastre.

În calitate de lider de piață, suntem dedicați livrării berilor noastre prin practici responsabile de afaceri: minimizarea impactului nostru asupra mediului și sprijinirea comunităților în care operăm. În cadrul acestui raport, am prezentat modul în care am început această călătorie, obiectivele pe care le avem, cum ne măsurăm performanța și progresele pe care le-am făcut.

Aș vrea să subliniez faptul că, în 2020, Asahi Europe & International, din care Ursus Breweries face parte, a stabilit niște obiective ambițioase, pentru a avea un impact pozitiv atât asupra planetei, cât și asupra oamenilor. Obiectivele legate de sustenabilitate stabilesc felul în care privim spre viitor și cuprind amprenta neutră de carbon, reducerea consumului de apă, sustenabilitatea resurselor, ambalajele circulare, incluziunea și bunăstarea angajaţilor şi consumatorilor, precum și promovarea alegerilor responsabile.

Suntem mândri că am îmbrățișat aceste obiective și că deja facem pași importanți pentru a le atinge. În contextul dificil al pandemiei, sănătatea și bunăstarea angajaților noștri au fost prioritare. Am avut o perioadă scurtă de șomaj tehnic pentru câțiva colegi și am suplimentat venitul lor până la 100% din salariu, astfel încât familiile lor să nu fie afectate.

De asemenea, pentru colegii noștri din echipa de vânzări, am limitat activitățile care presupuneau interacțiune directă, concentrându-ne pe flexibilitate, astfel încât aceștia să fie protejați.

Adițional, pentru a sprijini eforturile de a răspunde pandemiei, brandul nostru, Timișoreana, în parteneriat cu Crucea Roșie Română, a demarat inițiativa #SeparatiDarImpreuna, donând fonduri pentru achiziționarea de echipamente medicale și promovând mesaje de solidaritate. Nu în ultimul rând, i-am sprijinit pe partenerii noștri din HoReCa, jucătorii economici cei mai afectați de perioada de carantină și de restricțiile impuse, atât prin preluarea stocurilor care nu au fost vândute, cât și prin lansarea unei campanii de comunicare pentru acest sector, prin Asociația Berarii României.

Întorcându-mă la progresul pe care l-am făcut în ceea privește obiectivele noastre de dezvoltare durabilă, sunt mândru să împărtășesc că brandul nostru emblematic, Ursus, conduce drumul către sustenabilitate, renunțând la ambalajele tip PET din 2020. Totodată, am accelerat eforturile de a sprijini consumatorii să facă alegeri responsabile, consolidându-ne portofoliul de băuturi fără alcool prin Cooler, Timișoreana fără alcool și Ursus fără alcool.

 

De la fermieri la consumatori, ne propunem să punem bazele dezvoltării incluzive, utilizării sustenabile a resurselor, grijii pentru planeta noastră și a consumului responsabil. Toate acestea, combinate cu ingrediente precum bucurie, gust deosebit și mândrie pentru patrimoniul nostru unic, sunt pietre de temelie pentru o moștenire de care să fim mândri.

 

Mulţumiri,
Paul Barnett
Preşedinte Ursus Breweries

MESAJUL VICEPREŞEDINTELUI
PENTRU AFACERI CORPORATIVE

Mă bucur că vă putem prezenta un nou capitol al călătoriei sustenabile Ursus Breweries. Anii 2018-2020 au marcat, pentru compania noastră, o serie de realizări și progrese în aria dezvoltării durabile, pe care suntem mândri să le putem sumariza în acest raport și să le continuăm în activitatea noastră de zi cu zi. În 2020 am lansat o strategie solidă de sustenabilitate, cu două borne temporale ambiţioase – prima în 2030, iar a doua pentru 2050. Această strategie este construită pe șase piloni: amprenta neutră de carbon, reducerea consumului de apă, sustenabilitatea resurselor si materiilor prime pe care le folosim, incluziunea și bunăstarea angajaţilor şi a consumatorilor, circularitatea ambalajelor și, nu în ultimul rând, alegerile responsabile legate de consumul de alcool. Fiecare dintre acești piloni face parte din prioritățile Ursus Breweries și din agenda zilnică a companiei.

Am făcut progrese în toate ariile strategiei noastre de sustenabilitate si, desigur, ele sunt detaliate în cuprinsul raportului. Unele dintre realizările noastre de care suntem cel mai mândri constau în reducerea consumului de apă la 2.76HL/HL de bere produs, respectiv dezvoltarea portfoliului nostru de produse fără alcool. De asemenea, am continuat să acordăm o atenție deosebită consumului responsabil de alcool, inclusiv prin valorificarea potenţialului deja cunoscutei platforme www.desprealcool.ro. În această arie am continuat să derulăm pograme de prevenire a consumului în rândul minorilor, prin parteneriatele cu organizațiile Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională şi

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), precum şi inițiative de descurajare a consumului de alcool la volan, prin dezvoltarea aplicației pentru mobil Zero la Mie, în parteneriat cu Poliția Română.

Mai mult, ne-am continuat angajamentul pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea, cum ar fi: construirea zonelor de relaxare Ciucaş, în care românii din comunitățile locale se pot reuni în zone special amenajate pentru picnic; acțiuni de protejare a mediului înconjurător prin colectare și reciclare în cadrul marilor festivaluri din România precum Untold, Neversea si Oktoberfest; actiuni de voluntariat prin care am invitat angajaţii noştri, în ciuda contextului pandemic, să planteze copaci individual etc. Deopotrivă, în dificilul an 2020 am fost alături de români în încercarea cauzată de pandemie și am reacționat rapid la această situație fără precedent, prin inițiativa de sponsorizare şi, ulterior, prin strângerea de fonduri Timișoreana – #SeparatiDarImpreuna. Nimic din toate acestea nu ar fi putut fi posibil fără implicarea colegilor din Ursus Breweries si le suntem recunoscători pentru munca lor de zi cu zi, oricat de cliché ar părea această afirmaţie în zilele noastre. Ei sunt adevaraţii noştri ambasadori ai sustenabilităţii.

Vă invit să parcurgeți acest raport, ce urmează standardele internaționale GRI, pentru a descoperi întreaga călătorie din ultimii ani a Ursus Breweries către o reală dezvoltare durabilă.

 

Vă mulțumesc pentru încredere şi timpul acordat lecturării şi vă invit să ne transmiteţi orice sugestii – ele ne sunt utile în susținerea activității noastre şi ne vor ajuta să devenim, sper, mai buni, într-o Românie mai bună, împreună.

 

Așteptăm cu nerăbdare
următoarea noastră ediție,
Robert Uzună
Vicepreședinte pentru Afaceri Corporative

CINE SUNTEM

Ursus Breweries SA este o societate pe acțiuni de tip închis și cel mai mare producător de bere din România. Sediul nostru este situat în România, București, Șoseaua Pipera 43, Floreasca Park, clădirea A, etaj 2, sector 2. Aporturile acționarilor la capitalul companiei sunt următoarele:

  • Asahi Breweries Europe Ltd., o societate cu răspundere limitată britanică, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului din Anglia și Țara Galilor sub nr. 10609034/08.02.2017. Aceasta deține 4,443,728 de acțiuni, ceea ce reprezintă 98,68% din capitalul social;
  • alți acționari (persoane fizice și juridice române) care dețin 59,395 de acțiuni, ceea ce reprezintă 1,32% din capitalul social.

Acoperim întreg teritoriul României. În afara granițelor României, Timișoreana este ambasadorul mărcii noastre. Consumatorii noștri sunt persoane având vârsta minimă legală pentru consumul de alcool. În plus, ne desfășurăm activitatea cu următoarele tipuri de clienți: comerț tradițional, lanțuri de retail, companii din rețeaua HoReCa și entități precum clienți corporativi.

Ne desfășurăm activitatea în 3 mari fabrici de bere situate în Buzău, Brașov și Timișoara și o mini-unitate de producție în Cluj-Napoca. Din 2020, unitatea noastră din Cluj-Napoca a fost modernizată la stadiul de fabrică de bere artizanală.

MISIUNEA

Dăm viață momentelor de bucurie, împreună!

VIZIUNEA

Să fim cea mai admirată companie, construind o Românie mai bună.

COMPORTAMENTELE

Dedicați; De echipă; Îndrăzneți; Curioși; Credem în oameni.

CONDUCEREA NOASTRĂ

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) este organul suprem de conducere al companiei. Este convocată de Consiliul de Administrație, compus din maximum 5 membri, toți administratori numiți aleși de AGA ordinară. Unul dintre acești membri este numit de AGA în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație.

Fiecare membru al Consiliului de Administrație este responsabil pentru realizarea viziunii pe termen lung și a politicii de management pe termen mediu în deplină conformitate cu Politicile Grupului Asahi4. Mai mult, la nivel local (operațiunile noastre în România) Președintele Consiliului de Administrație este conducătorul Comitetului Executiv care asigură administrarea afacerii pe plan local. Comitetul Executiv este format din 8 vicepreședinți ai companiei care coordonează principalele departamente strategice: financiar, vânzări, marketing, afaceri corporative, lanț de aprovizionare, tehnic, resurse umane.

La nivel local (operațiunile din România), procentul structurilor superioare de conducere (membri ai Comitetului Executiv) care au fost angajați local (români) la sfârșitul perioadei de raportare a fost de 36,9% (40% pe toată durata anului 2020; 37,5% în 2019; 33,3% în 2018). Locul de muncă al tuturor membrilor este în România. Pe parcursul perioadei de raportare de 3 ani, 100% dintre directorii generali ai fabricilor noastre de bere au fost români.

Două sisteme de management și două comitete suplimentare sunt responsabile sau joacă un rol esențial în procesele decizionale privind problemele de mediu, sociale și economice:
• Comitetul de etică, care urmărește să mențină angajații informați cu privire la Regulamentul de etică corporativă și Ghidul de etică corporativă
• Auditul intern Ursus Breweries are în vigoare un sistem de control intern complet care funcționează pentru a îmbunătăți guvernanța corporativă și pentru a menține o dezvoltare armonioasă împreună cu părțile interesate.
• Sindicate
• Comisia de Criză pentru Pandemie care a fost pe deplin funcțională pe toată durata stării de urgență și își va înceta activitatea odată cu ridicarea restricțiilor asociate Covid.

Inițiative externe
Suntem prezenți în mod activ și lucrăm alături de parteneri în următoarele inițiative:

Alianța Internațională pentru Consum Responsabil (IARD)

Inițiativa SAFER a Organizației Mondiale a Sănătății pentru controlul consumului de alcool

MEMBRI AI COMITETULUI EXECUTIV

În momentul lansării raportului, 2021

Paul Simon Barnett

Președinte Ursus Breweries

Iulia Andreșoiu

Vicepreședinte Marketing

Zuzana Balejova

Vicepreședinte Resurse Umane

Alina Bulgariu

Vicepreședinte Financiar

Glenn Burgess

Vicepreședinte Lanț de aprovizionare

Gabriela Crețu

Vicepreședinte Vânzări

Duncan Crow

Vicepreședinte Tehnic

Robert Uzună

Vicepreședinte Afaceri Corporative

MEMBRI AI COMITETULUI EXECUTIV

În perioada de raportare 2018-2020

Președinte Ursus Breweries

 

Vicepreședinte Financiar

 

Vicepreședinte Tehnic

 

Vicepreședinte Vânzări

Vicepreședinte Lanțul de aprovizionare

Vicepreședinte Marketing

 

Vicepreședinte Afaceri Corporative

Vicepreședinte Resurse Umane

 

 

Dragoș Contantinescu, Februarie ’19 – Mai ‘21

Igor Thikonov, Ianuarie ’14 – Octombrie ‘18

Lorant Kovacs, Iulie ‘20 – August ’21

Claudiu Fuiorea, Mai ’15 – Iulie ’20

Guy Van Geel, Februarie ’19 – Iulie ‘21

Sorin Harabagiu, Aprilie ’18 – Februarie ’19

Tiarnan Ó hAimhirgín, Iunie ’16 – Aprilie ‘21

Glenn Burgess

Marek Dvorak, Februarie ’19 – Martie ’21

Mihai Bârsan, Aprilie ’14 – Decembrie ‘18

Robert Uzună

Kenney Robert Victor, August 15’ – Mai ‘18

CUM NE DESFĂȘURĂM ACTIVITATEA

Politicile interne de etică

Avem toleranță zero pentru mită și corupție. Cadrul nostru de transparență și informațiile substanțiale referitoare la politicile anti-mită, inclusiv Codul nostru de conduită și etică în afaceri, precum și Politica anti-mită și Politica privind cadourile și protocolul care o completează, sunt disponibile pentru întreg personalul nostru prin intermediul unei platforme interne.

Telefonul Angajatului (Politica Whistleblowing) este comunicat în cadrul organizației, în mod constant, oferind tuturor angajaților posibilitatea de a face dezvăluiri confidențiale cu privire la suspiciuni de încălcare sau abatere. Informațiile de contact pe care le pot folosi angajații sunt afișate în toate locațiile noastre.

Politici adresate furnizorilor

Relațiile noastre de afaceri sunt guvernate de două politici privind furnizorii, atât publice, cât și bligatorii, pentru oricare dintre furnizorii noștri: Politica anti-mită pentru furnizori & Codul de conduită al Furnizorilor.

Lanțul nostru de aprovizionare

Manipularea mărfurilor primite, producția, transportul între depozite, operațiunile din depozite, aprovizionarea și consumatorii sunt cei șase piloni ai lanțului nostru valoric, care și-a menținut structura prezentată în raportul nostru anterior de sustenabilitate, la pagina 145.

Totuși, din 2018, avem un nou depozit în Cluj-Napoca, care este o clădire de clasă A. În 2020 am deschis două depozite suplimentare, unul la Buzău și celălalt la Timișoara. De asemenea, în 2020 am închis un depozit secundar din Buzău. În același an, am finalizat trecerea de la motostivuitoare pe gaz la cele electrice. Din octombrie 2020, toate operațiunile (producție și depozitare) sunt efectuate cu echipamente electrice.

Principiul precauției:

Sistemul nostru de management al riscurilor este plasat în centrul politicilor noastre de management și se bazează pe elemente fundamentale care ne permit să îmbunătățim atât planificarea strategică, cât și procesul de luare a deciziilor. Suntem certificați conform cerințelor următoarelor standarde ale sistemelor de management: ISO14001, OHSAS18001, ISO9001, ISO22000 și ISO50001.

Pentru a identifica și evalua riscurile cheie și pentru a planifica reacţii anticipate, fiecare departament efectuează evaluări ale riscurilor care sunt discutate în continuare în comitete și ședințele consiliului de administrație.

Auditurile interne sunt efectuate anual de auditori interni certificați. Auditurile de supraveghere externă sunt efectuate anual și de către organisme creditate. După caz, auditurile de recertificare sunt efectuate la fiecare trei ani. Exercițiile regulate și instruirea continuă sunt componente cheie în prevenirea oricăror riscuri de incidente de mediu. Mărcile noastre 2018-2020 Branduri locale Branduri internaţionale Branduri locale.

 

 

 

Branduri locale: Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Stejar, Azuga.

Branduri internaționale: Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, Meantime, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Efes, St. Stefanus, Kingswood, B-life.

 

LEGACY 2030:
STRATEGIA NOASTRĂ DE
DEZVOLTARE DURABILĂ

Muncim din greu în prezent, ne concentrăm să facem o zi de mâine mai bună și ne stabilim standarde înalte. Acest efort se regăsește în gustul băuturilor noastre, dar și în modul în care compania noastră acționează.

Considerăm că moștenirea noastră nu constă doar în bucuria pe care o aducem prin băuturile noastre. Este vorba și despre impactul asupra oamenilor cu care lucrăm: consumatorii care ne beau berile; fermierii; chiar și planeta. Impactul pozitiv asupra tuturor cestor
elemente poate crea o moștenire cu care să ne mândrim.

Darurile naturii sunt esențiale pentru a produce o bere cu gust deosebit, așa că ne angajăm să ne desfășurăm activitatea în armonie cu natura. O facem nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile următoare. Legacy 2030, strategia noastră de dezvoltare durabilă, se concentrează pe pilonii: Planetă, Oameni, Portofoliu și Profit.

Trăim într-unul dintre cele mai importante decenii, care ne va stabili viitorul. Dacă a fost vreodată momentul potrivit să acționăm, acesta este acum. Mai mult, suntem conștienți că lucrurile nu vor începe să se miște de la sine. Ca întotdeauna, liderii trebuie să conducă. Fiind lideri pe majoritatea piețelor în care activăm, considerăm că trebuie să conducem prin puterea exemplului.

Am început deja asta. Am pus sustenabilitatea în centrul strategiei noastre și intenționăm să ne accelerăm eforturile pe măsură ce mergem mai departe. Facem atât lucruri mari, cât și o mulțime de lucruri mai mici.

Prin acțiunile noastre, contribuim la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, concentrândune pe domeniile în care putem avea un impact, folosindu-ne de amploarea afacerii noastre, de lanțul de aprovizionare sau parteneriatele noastre.

Mai mult decât oricând, sustenabilitatea creează legături între oameni, cu condiția să ne menținem mintea deschisă și să ne concentrăm pe reducerea impactului negativ, pentru a le maximiza pe cele pozitive. Pe de altă parte, transparența și, în special, raportarea privind sustenabilitatea, reprezintă un exercițiu care ne menține conectați cu părțile interesate. Îi ascultăm, ne pasă de așteptările lor, le colectăm părerile, dezvoltăm inițiative comune și apoi le retransmitem acestora.

În trecut, ne-am concentrat în principal pe activitățile desfășurate în fabricilor noastre de bere. Acum, însă, ne confruntăm cu o provocare mai mare decât noi. Ne putem aduce contribuția, dar înțelegem din ce în ce mai mult și nevoia de a implica şi partenerii noştri, furnizorii și clienții, pentru a servi unui bine suprem. Ne bazăm pe ceea ce BEREA a reușit să facă secole întregi – să ducă oamenii împreună.

BEREA definește ceea ce facem. Prin urmare, am corelat cei patru piloni trategici de dezvoltare durabilă cu cele patru domenii care definesc acțiunile noastre:

 

 

 

Pentru a oferi acces deplin și transparent la Legacy 2030, strategia noastră corporativă de dezvoltare durabilă, dați clic pe acest link și veți putea să vă familiarizați cu o serie de obiective care, atunci când sunt îndeplinite, ne vor face mândri:

 

DEFINIREA CONȚINUTULUI
ACESTUI RAPORT

Dialogul cu părțile interesate

Există o singură modalitate de a intra în contact cu piața, partenerii de afaceri, factorii de decizie, ONG-urile sau orice alte părți interesate: prin transparență și implicare constantă.

Suntem prezenți într-o serie de inițiative și membri în diferite asociații (consultaţi pagina 12), unde interacționăm activ cu toate categoriile de părți interesate, așa cum este descris în raportul nostru anterior6, la pag. 20-21. Deși procesul nostru de raportare a fost întrerupt din motive întemeiate și semnificative, interacțiunile noastre cu părțile interesate nu au avut de suferit.

Interesul nostru pentru bunăstarea și satisfacția în muncă a angajaților noștri a fost mai mare ca niciodată, iar acest lucru se reflectă în sondajele angajaților noștri, care sunt acum efectuate atât la nivel local, cât și la nivel de grup (consultați pagina 47).

Relațiile cu reprezentanții noștri sindicali au continuat să fie strânse, sănătatea și securitatea, dezvoltarea personalului, beneficiile angajaților, instruirea angajaților și, mai recent, protecția împotriva Covid clasându-se printre subiectele discutate.

Legislația, în special în ceea ce privește dezvoltarea durabilă în general, și protecția mediului, ambalajele și deșeurile în special, a fost un subiect de îngrijorare în întâlnirile noastre de afaceri, unde prezența noastră a  indicat atât un mare interes, cât și un sprijin adecvat.

În calitate de producător de bere, știm că cei care consumă produsele noastre trebuie să fie conștienți de calitatea acestora, ce ingrediente folosim, beneficiile precum și limitările consumului de alcool.

Prin urmare, am continuat să cooperăm cu părțile implicate pe plan social, precum ONG-urile, entitățile de protecție a consumatorilor și organismele de supraveghere a activităţilor de marketing.

Pe lângă eforturile noastre regulate, în scopul elaborării prezentului raport am derulat un proces consultativ. Acesta a fost construit în urma rezultatelor tuturor întâlnirilor majore menționate mai sus, dublate de interviuri unula- unu cu un număr mic de părți interesate. Având în vedere oboseala recentă provocată de mediul on-line și expunerea excesivă  la sondaje on-line, în loc să riscăm să înregistrăm o rată de răspuns foarte scăzută, ne-am concentrat pe interacțiunile calitative.

Suntem recunoscători tuturor celor 20 de părți interesate competente care reprezintă cele mai semnificative grupuri:

 

• reprezentanți ai departamentelor de afaceri esențiale din Ursus Breweries, cum ar fi cele de calitate, sănătatea și siguranța angajaților; resurse umane; achiziții; audit intern; tehnic; sindicat; dezvoltare durabilă, plus un reprezentant pentru achiziții al Grupului Asahi)
• autorități locale (un primar), ONG-uri, furnizori de ambalaje, transportatori, distribuitori, comercianți cu amănuntul, mediul academic și agenții. Preocupările și subiectele de interes ale acestora sunt detaliate în tabelul următor, în timp ce rezultatul analizei de materialitate este prezentat în matricea de la pagina 23.inable development, plus a procurement representative of the Asahi Group)

Analiza materialității

A existat un decalaj semnificativ în practica noastră de raportare, lucru de care suntem conștienți. Prin urmare, pentru a ne actualiza cu privire la noutățile în materie de legislație internațională, diferitele cadre și metodologii de raportare și cele mai bune practici din industria noastră, am efectuat o analiză comparativă și a diferențelor.

Un alt pas al procesului a fost să privim în viitor prin verificarea proceselor noastre de afaceri în raport cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, noile politici de mediu la nivelul UE (Pactul Verde European, Fit for 55, Directivele de subdezvoltare precum lanțul de aprovizionare și actele de raportare a durabilității) și Strategia de Dezvoltare Durabilă a României.

O explicație amănunțită și adecvată a contextului de durabilitate aplicabil este inserată sub majoritatea subiectelor materiale. Rezultatele, adică subiectele sociale, de mediu și sociale care îi fac pe oameni să reacționeze și companiile să-și revizuiască strategiile, au fost corelate cu prioritățile noastre de afaceri la nivel global, regional și local și cu obiectivele noastre de dezvoltare durabilă.

Acestea au fost discutate în continuare în interviurile noastre unu-launu cu părțile interesate, care au oferit în mod deschis feedback și contribuții suplimentare. Interesele lor și domeniile de îngrijorare  din punct de vedere al durabilității sunt  reflectate în lista de subiecte materiale de  mai jos.

Odată finalizați toți acești pași, echipa de  dezvoltare durabilă a prioritizat subiectele  în conformitate cu recomandările din  Standardul GRI101.

DESPRE RAPORT

PREZENTARE GENERALĂ

 

Primul nostru raport de dezvoltare durabilă a fost dezvoltat în 2013, urmat fiind de raportare anuală. Date fiind schimbările majore prin care Ursus Breweries a trecut începând cu ciclul de raportare 2017-2018, am decis oprirea raportării și concentrarea pe managementul strategic și operațional.

Totuși, dezvoltarea durabilă a continuat să fie o prioritate: performanța noastră a fost monitorizată constant și raportată intern prin comparație cu obiectivele de sustenabilitate; managementul nostru a implementat inițiative cu scopul de a evalua, monitoriza și reduce impactul negativ; echipele noastre de dezvoltare durabilă au depus eforturi pentru a translata viziunea Grupului Asahi în ținte locale și măsuri specifice.

Strategia noastră de dezvoltare durabilă este în curs de desfășurare, am considerat că un ciclu de raportare bianual ar servi atât așteptărilor părților interesate și ne- ar permite să ne adaptăm sistemele de management al datelor la noi cerințe de raportare a sustenabilității.

În acest timp, am respectat pe deplin legislația de raportare non-financiară. Toți cei interesați să descopere modul în care aspectele majore de mediu și sociale au fost gestionate în compania noastră în ultimii doi ani (2019 și 2020) sunt invitați să citească declarațiile anuale non-financiare.

Din acest moment și până la intrarea în vigoare a Directivei UE privind raportarea de sustenabilitate, vom publica rapoarte de sustenabilitate la fiecare 2 ani. Structura acestui raport ne definește pe noi și activitatea noastră și e unic în întreaga noastră industrie: BEER. Este complet aliniat celor patru piloni ai strategiei de dezvoltare durabilă (Profit = Business, Oameni = Employees, Planetă= Environment (mediu), Portfoliu = Responsibilitate). Noi facem BERE(BEER).

Acesta este al 6-lea raport de sustenabilitate și, ca întotdeauna, am implicat semnificativ părțile interesate, dându-le posibilitatea de a-și exprima părerile și așteptările, acordând atenție atât riscurilor, cât și oportunităților și raportându-le cum planificam implementarea recomandărilor lor.

 

SCOP

 

Scopul principal al acestui document este de ține la curent părțile interesate cu privire la modul în care am continuat să gestionăm sustenabilitatea în ultimii ani și să ne asumăm responsabilitatea cu privire la impactul nostru economic, social și de mediu.

Dezvoltat în concordanță cu standardele GRI, Core option, raportul acoperă activitățile sediului central Ursus Breweries de la București, ale fabricilor de bere din Buzău, Brașov și Timișoara, precum cu și ale berăriei artizanale din Cluj-Napoca.

Ne angajăm să ne desfășurăm activitatea în armonie cu natura nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care ne vor urma, acesta este rolul nostru în realizarea Legacy 2030, foaia de parcurs a Asahi în Europa.

PERIOADĂ DE RAPORTARE

 

Acest raport prezintă performanța echipei de management Ursus Breweries și acțiunile pentru o dezvoltare durabilă, implementate în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2020.

După caz, am făcut trimiteri la iniţiative dezvoltate în 2021. Aceste mențiuni sunt evidențiate. Cu scopul de a compara, includem un link către ultimul raport de sustenabilitate care acoperă anii 2016 și 2017.

 

STANDARDE DE RAPORTARE

 

Prezentul raport a fost redactat în conformitate cu liniile directoare ale GRI, In accordance – Core option.

Procesul de consultare a părților interesate a fost dezvoltat pe baza Standardului de implicare a părților interesate AccountAbility AA1000.

După caz, facem referire la standardele ISO și alte metodologii interne sau internaționale.

 

MULȚUMIRI

 

Acest raport a fost dezvoltat de echipa de management Ursus Breweries SA cu sprijinul CSR BootIQ, o companie de consultanță cu sediul în România cu experiență bogată în raportarea de sustenabilitate.

Dorim să aducem mulțumiri fiecărui angajat al Ursus Breweries. Contribuția lor zilnică face compania mai bună în fiecare zi și influențează substanțial performanța Ursus Breweries pe parte de sustenabilitate.

Dorim să mulțumim părților interesate pentru contribuția lor, participarea lor activă și feedback-ul constructiv. Aceste imput-uri au fost vitale pentru stabilirea conținutului acestui raport.

 

Echipa de proiect Ursus Breweries

 

Robert Uzună, Vice Președinte Corporate Affairs

Alina Cișmaș, Sustainable Development Manager

Ioana Stoica, Sustainable Development Specialist

 

ACCESIBILITATE ȘI FEEDBACK

Adresă:
București, Romania
Șoseaua Pipera nr. 43, Floreasca Park, corp A, et. 2