Reciclare URSUS la Untold 2019

Am susţinut şi anul acesta angajamentul organizatorilor de a transforma UNTOLD într-un festival sustenabil, demarând mai multe iniţiative în acest sens.

URSUS a introdus în acest an la UNTOLD servirea berii la draft din pahare de hârtie reciclabilă, promovând un comportament responsabil faţă de mediu. În plus, participanţii au avut posibilitatea de a colecta paharele de hârtie în două containere speciale, amplasate în zona terasei URSUS.

Cu ajutorul partenerilor Can Pack Recycling, EveryCanCounts România şi GreenPoint Management, am adus şi la această ediţie a festivalului 5 aparate de colectare a dozelor de aluminiu, care funcţionează pe baza sistemul inteligent de colectare ECOCAN.

Festivalierii au fost invitaţi să returneze dozele de bere consumate în cadrul festivalului pentru a proteja mediul înconjurător şi au fost recompensaţi cu accesorii pentru distracţie, în funcţie de numărul de doze introduse în aparatele de colectare: 3 doze pentru un set de stickere retro, 6 doze pentru o insignă şi 12 doze pentru un tricou din colecţia URSUS UNTOLD 2019.

La finalul celor 4 zile de festival, au fost colectate în vederea reciclării puţin peste 60.000 de doze, însumând 991 kg de aluminiu. Acestea se vor transforma în tot atâtea doze noi, în 60 de zile.