Voluntariat angajați 2015

Implicarea în comunitate este încurajată și în rândul angajaților noștri. De aceea, am conceput un program de voluntariat pentru colegii noștri, care a fost construit astfel încât să susţină comunităţile în care activăm şi să răspundă nevoilor locale.

În 2015, 257 din colegii noștri au participat la diverse acțiuni de voluntariat:

  • au ecologizat Parcul Naţional Văcăreşti din Bucureşti, în cadrul Let’s do it, Romania!;
  • au ecologizat câteva zone din Braşov;
  • au plantat 2.000 de copaci lângă Braşov, împreună cu Asociaţia Prietenii Pădurilor;
  • au plantat copaci în Buzău, alături de Asociaţia FORES;
  • au reamenajat o şcoală pentru elevii defavorizaţi din Cluj-Napoca;
  • au reamenajat o locuinţă socială din Timişoara.