Suntem conștienți și ne pasă de efectele pe care un consum iresponsabil de alcool le poate avea.
De aceea, promovarea unui consum responsabil și prevenirea consumului de alcool de către minori sunt angajamente-cheie pe care ni le-am asumat și care fac parte din strategia noastră de sustenabilitate.
Prin intermediul platformei noastre, www.desprealcool.ro, implementăm periodic programe, construim parteneriate și dezvoltăm instrumente care au drept rol creșterea gradului de responsabilizare în ceea ce privește consumul de alcool.
Activitatea noastră în acest sens s-a desfășurat în mai multe etape, începând cu 2014 când am susținut realizarea unui amplu studiu în parteneriat cu Demos Marea Britanie și Institutul Român pentru Politici Publice. A fost prima cercetare națională care a studiat legăturile dintre modelele parentale, consumul de alcool și probabilitatea abuzului de alcool la următoarele generații. Studiul a demonstrat că, pentru a evita abuzul de alcool, copiii au nevoie de o educație care să îmbine afectivitatea și disciplina.
Pe baza acestor concluzii și rezultate, am lansat în perioada 2017-2018 proiectul „Educație parentală și prevenirea consumului de alcool”, alături de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) și Centrul pentru Educație și Dezvoltare Step by Step. Scopul acestuia a fost sprijinirea părinților cu informații și metode pentru prevenirea consumului de alcool în rândul adolescenților.
Cu aceleași obiective, am continuat cu elaborarea amplului program „Părinți Eficienți, Copii Fericiți”, în colaborare cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) și Centrul pentru Educație și Dezvoltare Step by Step. Programul (aflat astăzi deja la al șaselea an de existență) duce mai departe mesajul nostru de responsabilitate și oferă părinților și specialiștilor în educație consiliere și sfaturi parentale de la experți în psihologia copilului, pentru a contribui la gestionarea problemei consumului de alcool de către minori. Până în prezent, prin programul „Părinți Eficienți, Copii Fericiți”, peste 2.000 de părinți și profesori au participat la ateliere și workshopuri.
Te invităm să urmărești aici dezbaterea pe care am organizat-o pentru a marca primii cinci ani de existență ai acestui program, alături de psihologi și specialiști în educație.
De-a lungul timpului, sub această platformă, am facilitat numeroase ateliere (atât online, cât și offline). Câteva dintre diversele teme abordate sunt provocările comunicării cu adolescenții, comunicarea non-violentă și gestionarea conflictelor, înțelegerea perspectivelor adolescenților pentru a comunica eficient, impactul sportului de performanță și a celui de echipă pentru a ține tinerii departe de vicii.
Cu același scop în minte, am implementat în perioada 2019-2020 proiectul „Reziliența și prevenirea violenței în contextul consumului excesiv de alcool în familiile din România”, concentrat pe promovarea unor metode de educație parentală pozitivă și creșterea competențelor profesioniștilor din educație în lucrul cu părinții. Simultan, am lansat şi promovatghidul „Părinți eficienți – Calea pentru a avea un copil fericit”.
În 2021, în contextul pandemiei, proiectul a vizat în continuare stilurile parentale și dezvoltarea emoțională sănătoasă a copiilor aflați în pragul adolescenței, dar tematicile cursurilor pentru părinți și profesioniști au fost adaptate nevoilor actuale, ca, de exemplu, gestionarea emoțiilor și stresului în familie sau bullyingul în mediul digital.
Găsești mai multe detalii despre inițiativele noastre pentru prevenirea consumului dăunător de alcool pe www.desprealcool.ro. În plus, postăm săptămânal sfaturi de la specialiști și informații utile pe paginile de Facebook Părinți Eficienți, Copii Fericiți și Despre Alcool, pe care te invităm să le urmărești.